« »
 
[]« Salutigerulus » (par les Bénédictins de St. Maur, 1733–1736), dans du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae latinitatis, éd. augm., Niort : L. Favre, 1883‑1887, t. 7, col. 295c. http://ducange.enc.sorbonne.fr/SALUTIGERULUS
SALUTIGERULUS, ἐπισϰέπτης, in Gloss. Lat. Græc. Vox a Plauto usurpata Aulul. act. 3. sc. 5. pro eo qui alterius nomine salutem fert. Salutigerus, eadem notione, apud Apuleium de Deo Socratis.