« »
 
[]« 1 carrucia » (par les Bénédictins de St. Maur, 1733–1736), dans du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae latinitatis, éd. augm., Niort : L. Favre, 1883‑1887, t. 2, col. 191c. http://ducange.enc.sorbonne.fr/CARRUCIA1
1. CARRUCIA, vel Carrucium. Litteræ Hugonis Archiep. Senon. in Tabulario Calensi pag. 134 :
Concessit in eleemosina prædictæ Ecclesiæ de Kala in pleno Capitulo, quod quidquid ædificaret et extrueret in eadem terra, sive in domibus, sive in granchiis vel Carruciis, aut animalium quorumlibet nutrituris totum ex integro eidem Ecclesiæ post decessum suum remaneret.
Vel est locus, ubi carri, carrucæ et alia ejusmodi recluduntur, vel forte carri ipsi et cætera quæ colonos spectant, agriculturæ instrumenta.
P. Carpentier, 1766.
Charry, in Lit. remiss. ann. 1480. ex Reg. 206. Chartoph. reg. ch. 500 :
Laquelle poule s'envoula au Charry, qui est devant l'ostel de Jehan Baudrot, auquel Charry les supplians la prindrent.