« »
 
[]« Maniconus » (par les Bénédictins de St. Maur, 1733–1736), dans du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae latinitatis, éd. augm., Niort : L. Favre, 1883‑1887, t. 5, col. 221a. http://ducange.enc.sorbonne.fr/MANICONUS
MANICONUS, ab Italico Manicone, latior manica. Chron. Petri Azarii apud Murator. tom. 16. col. 377 :
Qui (officialis) per Papiam discurrebat, incidendo Maniconos guarnazanorum Phrygio opere contextos, vel auro et argento ornatos.