« »
 
[]« Arrentare » (par C. du Cange, 1678), dans du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae latinitatis, éd. augm., Niort : L. Favre, 1883‑1887, t. 1, col. 404a. http://ducange.enc.sorbonne.fr/ARRENTARE
ARRENTARE, Arentare, Ad censum ponere, ad canonem annuum, vel ad emphyteusim prædium locare. Arrenter, in Consuet. Montensi cap. 12. 28. Turon. art. 303. Lodunensi cap. 15. art. 11. et 12 : Mettre à rente. Charta Edwardi I. Regis Angl. :
Nec terræ, vel tenementa eorum ea occasione Arententur.
Willelmus Thorn. :
Prædictæ sectæ tenentium prædictorum de prædictis borghis Arentatæ fuerunt ad 10. s. per annum.
Charta Edw. II. Regis Angl. tom. 2. Monast. Angl. pag. 273 :
Dedimus et concessimus... 122. acras... reddendo nobis per annum... 56. s. ad quos prædictæ 122. acræ... ad vasta et assarta sua in diversis forestis Arrentanda assignatos Arrentabantur.
Fleta lib. 4. cap. 5. § 17 :
Si quis Arentaverit in curia sua finem pro pulcre placitando, etc.
Vide Arrendare.
P. Carpentier, 1766.
Arranté, qui ad ejusmodi censum tenet in Charta ann. 1387. ex inventar. Chart. castri de Jaucourt fol. 16. r° :
Et les Arrentez ou Abosnez doivent chascun an deux moitons froment. Arrentissement,
ipsa concessio ad censum, in Lit. ann. 1399. tom. 9. Ordinat. reg. Franc. pag. 483.