« »
 
[]« 1 branchia » (par P. Carpentier, 1766), dans du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae latinitatis, éd. augm., Niort : L. Favre, 1883‑1887, t. 1, col. 735a. http://ducange.enc.sorbonne.fr/BRANCHIA1
1. BRANCHIA, Ramus, Gall. Branche. Inventar. S. Capellæ Paris. ann. 1376. ex Bibl. reg. :
Item una pulcherrima crux auri cooperta, ..... in qua sunt duæ frondes sive Branchiæ argenti deaurati, super quas sedent, vel sunt duæ parvæ ymagines, scilicet B. M. et S. Joannis Evangelistæ, tenentes duos parvos libros in manibus, in quibus sunt reliquiæ certæ.
Aliud Gallicum :
Item une très belle croix d'or,... laquelle a deux Branches d'argent doré, etc.
Vide Branca 2. et Branchea. Hinc Branchiæ Philipp. lib. 11. tom. 5. Chesn. pag. 233. dicuntur cornua seu rami ex balæna, qui cassidi comitis Bolon. supereminebant :
E costis assumpta nigris quas faucis in antro
Branchia balenæ Britici colit incola ponti.
Vide Brancea.
P. Carpentier, 1766.
Quo etiam spectare videtur vox Branquiart, qua ramum crassiorem vel truncum intelligo, in Lit. remiss. ann. 1451. ex Reg. 184. Chartoph. reg. ch. 104 :
Icellui Gerard qui tenoit une fourquete en sa main, et ledit Olivier ung Branquiart, ....... lequel s'aprocha dudit Gerard pour le frapper de sondit Branquiart.